Criteriile specifice de departajare pentru Olimpiada de limba și literatura română, clasele V-VIII și IX-XII, în anul școlar 2025-2026
- 3 days ago
- 2 min read
Criteriile specifice de departajare
pentru OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
ANUL ȘCOLAR 2025-2026 – clasele V-VIII și IX-XII
Conform Regulamentului specific privind organizarea şi desfăşurarea OLIMPIADEI NAȚIONALE DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, clasele V-VIII – an școlar 2025-2026, nr. 24885/12.02.2026, se stabilesc următoarele criterii de departajare:
Art. 5
(5) La etapa județeană/a sectoarelor municipiului București, pentru stabilirea participanților la etapa următoare, în caz de egalitate de puncte, se aplică, în ordine, următoarele criterii de departajare:
1. punctajul obținut la subiectul I;
2. punctajul obținut la subiectul al II-lea;
3. punctajul obținut la subiectul al III-lea;
4. punctajul obținut la subiectul al II-lea, itemul 6;
5. punctajul obținut la subiectul al II-lea, itemul 5;
6. punctajul obținut la subiectul I, itemul 9.
(6) În cazul menținerii egalității de punctaje, chiar și după aplicarea tuturor criteriilor de departajare, comisia județeană/a sectorului municipiului Bucureşti de organizare, evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor poate stabili, organiza și desfășura o probă de baraj. Lucrările scrise de la proba de baraj vor fi evaluate de către comisia respectivă.
Conform Regulamentului specific privind organizarea şi desfăşurarea OLIMPIADEI NAȚIONALE DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, clasele IX-XII, nr. 24886/12.02.2026 – an școlar 2025-2026, se stabilesc următoarele criterii de departajare:
Art. 5
(5) La etapa județeană/a sectoarelor municipiului București, pentru stabilirea participanților la etapa următoare, în caz de egalitate de puncte, se aplică, în ordinea de mai jos, următoarele criterii de departajare:
- punctajul obținut la itemul 3 de la proba scrisă;
- punctajul obținut la itemul 2 de la proba scrisă;
- punctajul obținut la itemul 1 de la proba scrisă;
- punctajul obținut la cerința 3 de la itemul 1 al probei scrise;
- punctajul obținut la cerința 4 de la itemul 1 al probei scrise.
(6) În cazul menținerii egalității de punctaje, chiar și după aplicarea tuturor criteriilor de departajare, comisia județeană/a sectorului municipiului Bucureşti de organizare, evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor poate stabili, organiza și desfășura o probă de baraj. Lucrările scrise de la proba de baraj vor fi evaluate de către comisia respectivă.
Comisia de organizare, evaluare și de soluționare a contestațiilor


Comments