top of page

Măsurile stabilite de Ministerul Educației și Cercetării cu privire la reluarea cursurilor

Știre preluată de pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării


Măsurile stabilite de Ministerul Educației și Cercetării

cu privire la reluarea cursurilor


Ministerul Educației și Cercetării a agreat cu partenerii educaționali - reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și cei ai Consiliului Național al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului școlar și universitar 2019/2020. În contextul informațiilor deținute până în prezent privind evoluția pandemiei de SARS-CoV-2, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări. În cadrul întâlnirii cu partenerii educaționali, s-au mai stabilit următoarele măsuri:

  • În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și ale examenului național de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. 

  • Programele de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu vor cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.

  • Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale vor fi anulate.

  • Sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.

  • Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, cărora li se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.

  • Subiectele pentru tezele din semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.

  • Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniță și cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.

Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.


Știrea completă, aici.

43 views

Commentaires


bottom of page